Beyond the plan
O zi care ne-a amintit că cele mai frumoase povești nu urmează întotdeauna planul.
Fiecare nuntă are propria ei energie. Unele sunt elegante și liniștite, altele sunt pline de emoție, iar altele reușesc să le îmbine perfect pe amândouă. Povestea Ștefaniei și a lui Răzvan este una dintre acele zile în care fiecare moment a venit natural, fără să fie nevoie de prea multe cuvinte.
Ziua a început cu emoțiile pregătirilor, a continuat cu ceremonia înconjurată de familie și prieteni, iar seara s-a transformat într-o petrecere plină de zâmbete, dans și momente care au meritat păstrate pentru totdeauna.
La câteva zile după nuntă, ne-am reîntâlnit pentru ședința Trash the Dress. Planul inițial era să fotografiem pe Barajul Paltinu, însă o ploaie torențială ne-a făcut să schimbăm complet direcția. În loc să anulăm ședința, am ales să explorăm Sinaia, iar orașul ne-a oferit un decor care s-a potrivit perfect cu povestea lor.
Fotografiile de mai jos surprind întreaga experiență: de la emoțiile dimineții până la ultimele cadre realizate pe străzile Sinaiei. Pentru noi, acesta este modul în care o poveste merită spusă – complet, sincer și exact așa cum s-a întâmplat.




























































































